Seara, Ana s-a așezat la masa din bucătărie și a deschis laptopul, hotărâtă să-i scrie un e-mail fostei ei profesoare.
Aveau nevoie de o recomandare pentru un job, dar voia și să-i mulțumească pentru tot ce învățase de la ea.
A început cu „Bună seara, doamna Popescu”, însă a șters rândul, fiindcă i s-a părut prea rece.
Apoi a făcut un ceai de mentă, ca să-și limpezească gândurile, și s-a întors la ecran.
A scris despre concursul la care se înscrie și despre proiectele pe care le-a dus la capăt anul trecut, deși i-a fost teamă că pare lăudăroasă.
Ca să nu sune rigid, a adăugat o amintire din clasa a douăsprezecea, când profesoara i-a corectat cu răbdare prima scrisoare oficială.
A verificat de două ori subiectul mesajului și a atașat CV-ul, apoi a recitit totul cu glas scăzut.
„E în regulă”, și-a spus, dar a mai schimbat o virgulă și a îndulcit finalul cu „Cu drag, Ana”.
A apăsat pe Trimite și s-a rezemat de spătar, simțind cum i se duce o piatră de pe inimă.
Dimineața, în tramvai, a primit răspuns: profesoara i-a urat succes, i-a oferit câteva sugestii și a promis că trimite recomandarea până la prânz.
Ana a zâmbit spre geam, pentru că uneori un e-mail bine scris leagă din nou oamenii, chiar dacă nu s-au văzut de ani buni.